Nelu are numai un deget la mâna dreaptă
Stă și se uită furios la leul care s-a culcat după ce i-a dat Fănica cu lopata în cap
Degetul lui în burta leului.

De când era mâț Killer a mancat numai cartofi
La zece kilograme de cartofi era un ou
Trăia pentru un ou străveziu
Răscolește cartofii pentru ouă

Miruna, curca sălbatica de vis-à-vis, râde gulgăind de Killer cum bagă ouă ca un psihopat.
Într-o zi Killer a primit o felie de parizer de la un handicapat
A mirosit-o dar i-a fost greață așa ca și-a așteptat oul îmbrăcat în cartofi.
S-a uitat cu superioritate la handicapatul benin.

Nelu a vazut felia de parizer și a intrat în cușca să o mănânce.
Killer râdea.
Nelu l-a simțit și de ciudă nu i-a mai pus oul zilnic în cartofi.
Killer a răgit de nerv până și-a terminat tot curentul electric din oul de ieri.

Au venit copiii din Apahida la zoo
Nelu intra de obicei în cușca lui Killer și-și găsea de lucru tocmai în zilele cu excursii.
Killer îl tolera.
Dar acum nu îl mai tolerează.

Nelu a intrat la Killer și le-a facut cu mâna copiilor.
Apoi Killer a sarit pe el în fața copiilor și i-a sfâșiat salopeta căutând oul.
Killer era convins că Nelu i-a furat oul.
L-a căutat și în portofel… ia rupt și buletinul.

Copiii urlau și Nelu râgâia felia de parizer în disperare.
A vrut sa îl loveasca pe Killer care văzând pumnul a crezut ca-i oul.
Așa că a mâncat oul și s-a tras.

Fănica ajuns prea tarziu i-a dat oricum o lopata în cap lui Killer care stătea și se uita la furnalele de la Cimentu’.