Home
Home2019-12-06T13:44:47+03:00

Articole Recente

2706, 2018

Chipul ei. Partea III

By |

La un moment dat în viață intrăm într-o stare pe care nu o mai putem controla. Starea drumului întors de unde am venit. Acel drum care șterge orice urmă de ignoranță. Eram copil și o observam pe mama cum este tot mai neliniștită de la o zi la alta. Să tot fi avut atunci în jur de zece ani și mama treizecișicinci. Nu mai era aceeași, se chinuia cu lucrurile simple. Era o femeie frumoasă. O frumusețe ieșită din comun. Foarte rare erau clipele în care mă lăsa să mă apropii de ea când era tristă. Însă odată cu instalarea stării amintite mai sus [...]

2006, 2018

Singurătate

By |

Soarele coace asfaltul în Cluj. Toată lumea stă ascunsă pe terase lingând înghețate și storcând beri. Am trecut ca o fantomă prin puterea soarelui. Atât era de cald și orbitor încât ziua părea, datorită orbirii, noapte. Îs îmbrăcat complet în negru, cu glugă trasă pe cap să nu îmi fiarbă creierul. Am de mers undeva după dealuri, într-o vale de sare. Este un mic deșert cum treci de Soporel peste dealul cu pădurea Tufele Roșii. Iarna pe vremea asta este întuneric, ceață și frig. Fără să îmi dau seama am ajuns din centru în calea Soporului. Miroase a coceni putrezi de varză, a zeamă [...]

806, 2018

Etajul

By |

Sânge, sânge, sânge, dacă ar curge peste frunțile noastre ca un râu de foc, peste frunțile noastre încrustate de sare, ca un râu infernal ce se varsă în ocean, în mare, în fluviul larg, bătrân, mort de atâta timp, mort de atâta vreme scursă de la naștere până la uitare, arcuindu-se peste fluviul mort ca un armăsar, tânăr, crud, dus de timp din ieslea mamei lui, dus de timp ca de o adiere sticloasă de vânt în neștire. În patul urban al trotuarelor, animale crude, copiii, se acoperă de praf și de glorii prăfuite. În praful urban al trotuarelor se prelinge sudoarea unei vieți [...]

3105, 2018

Adam. Partea V

By |

La Tichileşti a fost bine. Ca o reanimare. Acum mergem la Anonimul. O altă găselniţă spirituală de-a lui Bazil. Nu era el chiar în America, Canada, Rusia, dar România nu i se părea nicidecum o ţară strâmtă. Practic era de negăsit. Teoretic de neajuns. Deci, liber. „Eu la extern nu mă mai bag. Ce-mi trebe mi-e să-mi fluture remorca ca o paraşută pe ştiu io pe ce podoc suspendat? Sau să adun orbit cu orbit din canalu’ pulii, ăla al francezilor sau englezilor, sau a cui o fi?” „Dar, măcar eşti afară. Ai autostrăzi bune, nu?” intervin. „Eu n-am nimic, am aci un poc [...]

1605, 2018

Adam. Partea IV

By |

„Auzi, pot să te întreb ceva?” mă întreabă, într-o noapte, Diana. „Întreabă-mă!” „Dormeai?” „Nu, nu dormeam. Asta ai vrut să mă întrebi?” Începuse stupid, apoi a tăcut. În plus dormeam, era ora aia din noapte în care te descompui şi numai dacă  resipiri „Ca să mă întrebi dacă dormeam, m-ai trezit tu la ora mortului?” „Deci dormeai...” îngână ea dezamăgită. „Nu nu dormeam!” m-am încăpăţânat. „Adică dormeam, acum nu mai dorm. Ce-i?” „Las-o baltă!” Terminaserăm stupid amândoi. Am adormit târziu, fără răspuns şi fără întrebări. Ne-am plimbat peste o mlaştina din Parcul Hidra, construise cineva o reţea de podeţuri dintr-o piele moale, ca de [...]

1505, 2018

Drumul spre casă

By |

  - Alo. - Eu îs. - Ce faci? - Auzi, trebuie să vii neapărat până la mine. - De ce? Îs terminat de oboseală. Toate nimicurile s-au aglomerat pe capul meu la muncă. - Dă-l încolo de lucru. E acolo și mâine și îți garantez că o să te aștepte și poimâine și la infinit. - ... - Mno, hai. De atunci te îmbrăcai. - Hai că vin. - Hai. - Da nu vii mai bine tu la mine? Că am primit electrocasnicele și după ce le-am despachetat m-am trezit cu un morman de polistiren în mijlocul casei. - Mai, hai la mine [...]

1005, 2018

Adam. Partea III

By |

Locuiesc în presa timpului. Au trecut pe lângă mine case, cabluri, garduri, câni, trotuare, imagini şi străzi, oameni şi umbrele lor, vagabonzi, bolnavii de la Contagioasa, şobolanii, morţii înspre crematoriu, cenuşa sufletului lor spulberată de rafale de vânt mult mai puternice de-atât, o parte din existenţa mea, trenuri în viteză, gânduri, realităţi, stropi ascuţiţi de ploaie, mitul perfecţiunii, boala, sănătatea, iar câinii şi şobolanii şi coşurile împletite din nuiele pline cu gândaci de bucătărie otrăviţi aseară. O pereche de mâini solzoase aruncându-i cu indiferenţă în panta străzii, da-de, da-de, ploile, topirea zăpezii, un vânt năpraznic, ceva, ceva tot o să-i conducă psihopomp în prima [...]

1005, 2018

02:47

By |

A fost o zi stresantă dar satisfăcătoare la locul de muncă. Decid să îl telefonez pe unul din cei mai buni prieteni să îl anunț că urmează să îi fac o vizită. Desigur, nici nu bănuiam ce avea să mi se întâmple și dacă lucrurile stăteau altfel probabil nu mai exista această scurtă scriere. Totul a început cu un pahar de vin de casă, foarte bun de altfel. Pahar după pahar, trei litri de vin, ziua obositoare de la muncă își spunea cuvîntul, ațipeam în timp ce vorbeam și am fost trimis degrabă la somn. Toate bune și frumoase până ceasul a bătut ora 2:47. Nu am [...]

705, 2018

Adam. Partea II

By |

Diana a fost doar imaginea reală a uneia dintre fanteziile mele. Existenţa ei, aşa cum mi-o amintesc eu, e strâns legată de mine. Viaţa ei depinde de reveriile şi beţiile mele. Nu ştiu nimic despre adevărata Diana, cu care m-am intersectat doar pe o alee reală, într-un parc real. Nu ştim nimic unul despre celălalalt, noi ăştia realii. Aşa că doar ne întâlnim şi doar ne iubim şi ne mai şi urâm unii pe ceilalţi pe portativul unei muzici care nici măcar nu ne aparţine. Întreaga tragedie rezidă într-o coloană sonoră prescrisă. La fel e şi cu boala. Pentru că toate astea s-au petrecut [...]

205, 2018

Adam

By |

În oraşul ăsta descărnat ne-am cunoscut, ne-am reîntâlnit şi am devenit ceea ce alţii ar numi nocivi unul pentru celălalt. În fapt, numai restul poartă vina şi restul e întreg oraşul ăsta descărnat. Pentru că noi nici n-am ieşit din el, acum sau înainte când încă ar fi fost o portiţă de ieşire. De ieşire din genunea în care am fost blocaţi până ce ne-am mâncat unul pe celălalt. Ne-am mâncat cu totul, până şi sufletul. Şi, ca pentru o boală grea, nu mai e nimic de miluit. Mi-a spus într-o seară, cu vinovăţie oarecum degajată, că îşi pune tot soiul de superstiţii, că [...]