Prin prietenii puține dar fertile
Forjate-n anii sângerii de tiranie
Mă strecurai să-mi fac analize la psihiatrie.

Cerul gri ș-aerul greu mă chemau la Dumnezeu
Vântu-i rău, pământul rece

Mă sting în brațe la prunc și-mi simt sufletul cum trece
***
Cu durerea-n piept și focu’n suflet
Mă strecor fără să cuget

Obrazul înghețat din palma mea
Sufletul îmi despica

Mama țipa, nu mai plângea
“Respiră?” tot întreba
Și pe când se îmbuna
Nebunia se-ntrupa:
“Băiatu, n-ai o țigară?”

E un domn,
Împinge o sfoară
Nici decum nu a zărit
Că inima mi-a pierit

“Ce-a pățit domnul, e bine?”
Arătând spre un corp, adineaori viu ca mine

“Hai băiatu, n-ai de-un sigar?”
Am privit în sus cu-amar

Asta-i cruzime.