O babă s-a dus
De totului s-a dus
A ieșit dimineața la cotețe
Da, la cotețe o aștepta
Și s-a aplecat
Să pună apă biata
La găinușele bietele
Da a supărat-o o vinișoară
Drept în ochi a împuns-o
Vinișoara ceia a sticlit
În apisoara găinușelor a sticlit
Și moartea a stat
A lăsat sufletul să se scurgă
Zece secunde i-au trebuit sufletului
Că nu îi venea să creadă că-i liber
Apoi a dat ocolul curții
Apoi a intrat în căsuță și a ieșit
S-a dus în deal la cimitir și a zâmbit în fața cruciuchii de lemn
Era putredă cruciuca
Putredă ca baba fără suflet
Căzută în apuca găinușelor
Da găinușele au iubit băbuța
Și au intrat înapoi în coteț
Că moartea a mai poposit și ea zece secunde
Așa, doar pentru ea
Se bucura de mirosul mușețelului gras din ograda băbuței
Apoi a plecat
Numai ea știe unde
Și pe unde a călcat a tot crescut mușețel
De lumea zâmbea când venea
Că moartea ține lesa omului la brâu-i bătrân ca vremea.
Și de vrea careva să se nască
Vine și îi pune lesa
Și când lesa îi prea strânsă
Sufletul se cere înapoi
Știu ele
Crucile putrede de pe putredele dealuri
Din văi zdrențăroase
Și câmpuri spinoase
Al vieții amar e ș-al morții zadar
Că suflete curg
Ca ape neștiute
Prin degete făcute
Ca vesele-ncercări
Cu ape amare
Și-n margini de drumuri
Ca prafuri gingașe
În uitări sfidătoare
În liniști cuprinse
De inimi de mult stinse