Doi băciuci stau pe gard și beau
Sănătatea familiei o beau
A familiei din înaltul cerului
Apoi cată în el
În mațele lui
Atârnate acolo sus
Și îl beau și pe el
Cu tot cu sufletele din el
Apoi se uită la pământ
Pe el îl mai lasă
Să îi poată lua la el
Unu scoate un cuțit și se scobește sub unghii
“Ne-a mai răbda pământul ista un an?”
Și se descalță să simtă înca odată bobocul anului ce va să vie
Și îi dor cioantele
Mari și bălăngănite
Precum macaralele după revoluție
Alea de nu au mai sfârșit ce au început
Dar tot pământul este mai îndurerat
Că odată o să uite de ei și o sa îi dea în grija viermilor
Da, a viermilor care stau cuminți
Niște copii ai vieții
Cuminții vieții care stau în grăsimea lui
Acolo pitiți
Așteptând să întoarcă răul în bine
Apoi celălalt dă drumul la o țigară
Se descalță și își afundă degetele de la picioare în pământ
“Ne-a ține, dară că ne-a ține. Că ‘i și lui urât ca nouă”
Mai trage un fum.
Ia cuțitul din mâna celulilalt și se uită în lama lui
Rânjește cu cioatele de dinți pe care le mai are
Apoi îl aruncă tinerește de se înfige în țărână pâna la mâner
Rămân amândoi cu ochii pironiți pe mâner
Fără cuvinte
Fără viață
Cu ochii tulburi
Cu oasele capetelor urlând a durere
A neînțelegere.